»
Implantologie » Noutati » Un zambet de invidiat cu fatete ceramice

Un zambet de invidiat cu fatete ceramice

16/11/2016

Fatetele ceramice sunt invelisuri subtiri din portelan, care se aplica pe suprafata dintilor, contribuind astfel la corectarea fizionomiei intr-un mod armonios. Deseori, aceste fatete se aplica pe suprafata dintilor frontali, pe incisivii centrali, incisivii laterali si pe canini.

Fatetele sunt confectionate in mod unic pentru fiecare pacient, in functie de culoarea si pozitia dorita de acesta si corecteaza dintii deteriorati. Acestea corecteaza dintii afectati de carii, fracturi, ciobituri, deformari, coloratii persistente sau chiar strungareata.

Deoarece confectionarea acestor fatete implica arta, stiinta, experienta indelungata si tehnologie de ultima generatie, tratamentul de fatetare este considerat a fi unul „premium” in randul procedurilor dentare existente. Acest tratament este o modalitate usoara si rapida de a obtine un zambet de invidiat si perfect sanatos.

Fatetele ceramice sunt confectionate manual de catre tehnicianul dentar, cu foarte multa rabdare si indemanare, cu ajutorul tehnologiei cad/cam. Indiferent de metoda de realizare, medicul dentist pregateste dintii pacientului in cabinet, slefuindu-i putin. Spre deosebire de aplicarea unor coroane, cand dintii sunt slefuiti aproximativ 1,5 mm, in cazul fatetelor dintii sunt slefuiti doar 0.5-0.7 mm. Aceasta procedura de slefuire se realizeaza sub anestezie locala, fara ca pacientul sa simta durere sau disconfort.

Culoarea viitoarelor fatete este aleasa in functie de culoarea tenului, a ochilor si a parului, astfel incat dupa aplicarea fatetelor, dintii sa para naturali, iar aspectul acestora sa fie cel visat. Fatetele foarte albe nu sunt intotdeauna foarte frumoase, deoarece acestea trebuie sa fie corelate cu ceilalti dinti din cavitatea orala a pacientului.

Avantajele fatetelor ceramice

· Rapiditatea. Reprezinta un tratament ideal in cazul dintilor problematici deoarece cu ajutorul acestuia se obtine o dantura luminoasa si frumoasa intr-un timp foarte scurt
· Estetica. Multi pacienti arata cu aproximativ 10 ani mai tineri cu ajutorul fatetelor ceramice
· Protectia dintilor. Realizarea fatetelor dentare implica slefuiri minore ale smaltului dintilor si pastreaza dintele viu. Aceste fatete sunt perfect tolerate de tesuturile din cavitatea orala deoarece nu sunt toxice si au o stabilitate chimica foarte inalta
· Stabilitatea in timp. Reprezinta o solutie de reabilitare estetica a zambetului, cu rezultate care se pastreaza un timp foarte indelungat. Nu se poate aproxima numarul de ani in ceea ce priveste rezistenta acestora, insa este un tratament recomandat pentru 10-15 ani. Durata de viata a fatetelor depinde de modul in care pacientul le intretine, printr-o igiena orala corespunzatoare si prin igienizari profesionale periodice.

Fatetele ceramice fac parte din protetica dentara si au devenit o alternativa moderna a coroanelor dentare. Foarte multi pacienti apeleaza la acest tratament pentru a-si indeplini visul de a avea o dantura perfecta si sanatoasa si pentru a se bucura de un zambet de invidiat.



Alte categorii